Austriacul Peter Rauhofer, unul dintre cei mai renumiți DJ-i din lume, câștigător al unui premiu Grammy, a murit la New York la vârsta de 48 de ani, din cauza complicațiilor medicale provocate de o tumoare cerebrală, a anunțat impresarul artistului, citat de AFP.
Originar din Viena, Peter Rauhofer, cunoscut în industria muzicală și sub pseudonimul Club 69, care locuia la New York de la începutul anilor 1990, a câștigat în anul 2000 un premiu Grammy pentru remixul unui cântec celebru lansat de cântăreața americană Cher, intitulat „Believe”.
Peter Rauhofer este renumit și pentru remixurile altor piese lansate de artiste celebre, precum Madonna, Britney Spears și Rihanna.
Pe pagina de Facebook a muzicianului, mama sa a anunțat că Peter Rauhofer va fi înmormântat în orașul natal, Viena.
Natura bolii de care suferea Peter Rauhofer a fost dată publicității de impresarul său, la mijlocul lunii aprilie.